1. Vindecarea implică înțelegerea scopului pe care îl urmărește iluzia bolii. Fără aceasta, vindecarea este imposibilă
II. Saltul perceptual
1. Vindecarea trebuie să aibă loc în exact aceeași proporție în care se recunoaște lipsa de valoare a bolii. Nu trebuie decât sa spui:" Nu am nimic de câștigat din asta", și ești vindecat. Dar, pentru a spune, trebuie să recunoști mai întâi niște adevăruri. În primul rând, e evident că deciziile țin de minte, nu de trup. Dacă boala nu e decât un mod greșit de-a rezolva o problemă, ea este o decizie. Iar, dacă este o decizie, mintea - și nu trupul - e cea care o ia. Rezistența la recunoașterea acestui fapt este enormă, pentruca existența lumii, după #cum o percepi tu, depinde de credința că trupul e factorul decizional. Termeni ca "instincte", "reflexe" și altele de felul lor reprezintă încercări de-a înzestra trupul cu motivatori nementali. De fapt, asemenea termeni nu fac decât să constate sau să descrie problema. Nu o rezolvă.
2. La baza vindecării stă acceptarea bolii ca decizie a minții, în vederea unui scop pentru care folosește trupul. Așa stau lucrurile cu toate formele de vindecare. Un pacient decide că lucrurile stau așa, și se însănătoșește. Dacă decide împotriva însănătoșirii, nu se va vindeca. Cine e doctorul? Numai mintea pacientului însuși. Rezultatul va fi ce hotărăște el să fie. Pare îngrijit de agenți speciali, dar ei nu fac decât să dea formă tangibilă dorințelor lui. Iar ei asta și fac, nimic altceva. De fapt, nu e nevoie de ei. Pacientul ar putea să se ridice pur și simplu, fără ajutorul lor, și să spună : " Nu am nevoie de asta". Nu există formă de boală care nu s-ar vindeca pe loc.
3. Care e singura condiție pentru acest salt perceptual? Iată care este: recunoașterea faptului că boala ține de minte și că nu are nimic de-a face cu trupul. Ce te "costă" recunoașterea acestui lucru? Te costă toată lumea pe care o vezi, căci lumea nu va mai părea să domine mintea niciodată. Căci, cu recunoașterea acestui lucru, răspunderea îi revine cui îi aparține : nu lumii, ci celui ce privește lumea și o vede cum nu e. El vede ce alege să vadă. Nici mai mult, nici mai puțin. Lumea nu îi face nimic. Doar a crezut că îi face ceva. Și nici el nu-i face nimic lumii, pentruca s-a înșelat în privința ei. Iată unde stă, deopotriva, eliberarea de vinovăție și de boală, căci sunt același lucru. Dar, pentru accepta această eliberare, insignifianta trupului trebuie să fie o idee acceptabilă.
4. Cu ideea aceasta, durerea dispare pentru totdeauna. Dar cu ideea aceasta dispare și toată confuzia în privința creației. Nu e oare o consecință inevitabilă? Pune cauza și efectul în adevărata lor succesiune într-o singură privință, și învățătura se va generaliza și va transforma lumea. Valoarea de transfer a unei singure idei adevărate nu are nici limită, nici capăt. Rezultatul final al acestei lecții e reamintirea lui Dumnezeu. Ce mai înseamnă acum vinovăția, boala, durerea, dezastrul și toată suferința? Neavând rost, dispar. Și odată cu ele, dispar și toate efectele pe care au părut să le cauzeze. Cauza și efectul nu fac decât să reproducă întocmai procesul de creație. Văzute în perspectiva lor corectă, fără distorsiuni și fără frică, ele restabilesc Cerul. " CURS DE MIRACOLE
https://www.facebook.com/1271357931/posts/pfbid02tvK1P5kXmgfmdzgR1H66TNQjTSKT3UWZ4PawqpCTQPyKfc1b5KUKVpAdWDsxhJizl/?app=fbl
Iluzia bolii curs de miracole
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu